Pe creasta Rodnei în căutarea bujorului de munte

Tura presupune parcurgerea unei porțiuni destul de lungi de creastă în partea sudică a munților Rodnei, în județul Bistrița-Năsăud și necesită o zi întreagă.

Așa că am pornit din Cluj vineri seara cu destinația Alpina Blazna, unde mai fusesem noi la un team-building cu ceva ani in urmă. Erau primele weekend-uri de dupa starea de urgență din 2020, așa că ne-am bucurat să găsim camere libere, fiind cam singura cazare din zonă cu restaurant și terasă.

Accesul spre Alpina Blazna se face pe DN 17D: Beclean - Salva - Năsăud - Șanț. Din Șanț se urcă câțiva km pe un drum neasfaltat, dar bine întreținut.

Sâmbătă dimineața am luat-o din loc pe la ora 9:00. Planul era să ajungem pe Ineu, trecând peste vârfurile Roșu și Ineuț. Poteca marcată cu cruce albastră începe chiar din curtea pensiunii și urcă destul de abrupt din prima, paralel cu pârtia de schi. Conform celor care au parcurs traseul în alți ani, în zona vârfului Roșu urma să găsim cei mai mulți bujori.

Traseul ajunge la Cabana Diana, de unde continuă cu o urcare mai lină prin golul alpin. În zona asta găsiți și câteva izvoare la marginea drumului. După aceste izvoare, singura sursă de apă mai este la Lacul Lala, dacă doriți să coborâți din creastă.

Chiar dacă panta se înmoaie din loc in loc, urcarea este continuă, de la cota 1100 la Blazna, până pe Roșu la 2100m. Noi continuăm spre vârful Cobășel (1835m), primul reper important al zilei. Trecem și prin 2 porțiuni de pădure, singurele de pe traseu de altfel. O dată ajunși pe vârf, zărim și destinația finală a zilei pentru prima dată: vârful Ineu.

Primele flori apar și ele, la poalele vârfului Roșu. Urcarea pe Roșu, ceva mai abrupta ca până acum, nu ne pune probleme, dar oboseala începe sa-și spună cuvântul. Noroc cu florile care deja ne înconjoară din toate părțile și ne invită să le pozăm din loc în loc, asigurându-ne că facem și pauze pe urcare 🙃.

Ajungem într-un final și pe vârf, unde facem o pauză de vreo 20 de minute, admirând bujorii. Peisajul este minunat, iar priveliștea se deschide în toate părțile, spre Pasul Rotunda la est și până dincolo de Ineu la vest.

Urmează poate cea mai frumoasă porțiune, traseul de creastă spre Ineuț. Nu este o porțiune dificilă, nu are niciun obstacol tehnic, dar se simte ca o veritabilă potecă de creastă, cu zone expuse în ambele părți. Nouă ne-a plăcut la nebunie segmentul ăsta de traseu, chiar dacă la întoarcere eram deja destul de obosiți, iar ultima urcare pe Roșu a părut foaaaarte lungă.

Între cele două vârfuri nu există porțiune plată: de îndată ce se termină coborârea de pe un vârf, începe urcarea pe celălalt. Ajunși pe Ineuț(2222m 🙃), intersectăm traseul principal de creastă al Munților Rodnei, banda roșie (duh...), care vine din Pasul Rotunda și continuă pe limita județelor Bistrița-Năsăud și Maramureș nu mai puțin de 58 de km!

Tot de pe Ineuț, zărim pentru prima dată Lacul Lala Mică și vedem și ultimele petece de zapadă rămase pe pantele umbrite ale Ineului (2279m).

La prima vedere Ineul pare departe, iar pentru a ajunge pe el, avem impresia că trebuie coborât destul de mult. Însă o dată ce pornim pe banda roșie, ajungem surprinzător de repede la baza vârfului. Ne bucurăm să ne dăm seama că vârful nu este nici el foarte greu de urcat și că are doar o mică porțiune mai abruptă la final.

Porțiunea dintre Ineuț și Ineu este și cea mai aglomerată, deși florile lipsesc de data asta de pe traseu.

Chiar dacă de departe Ineul are un aspect uniform și pare abordabil din toate direcțiile, vârful este destul de expus, cu prăpăstii abrupte în toate părțile, mai putin în partea din care se urcă. Cu puțin noroc de vreme bună, de aici se pot zări majoritatea vârfurilor din Rodnei.

După o pauză de aproximativ 20 de minute, am pornit de pe Ineu. Inițial ne-am gândit să facem un ocol și pe la lacurile Lala Mică/Mare, dar eram deja destul de obosiți și știam ca ne așteaptă încă două urcări și o coborâre lungă spre Alpina Blazna.

Așa că n-am stat prea mult pe gânduri și am început urcarea înapoi spre Ineuț. Ne-am mai bucurat o dată de porțiunea aceea de creastă dintre Ineuț și Roșu și bineînțeles ne-am mai oprit pe vârf pentru o sesiune foto, de data asta cu lumina de apus.

Am ajuns la pensiune în jurul orei 19:00, cu picioarele obosite bine, la 10 ore de la plecare, și ne-am bucurat de o cină copioasă pe terasa pensiunii.

Dus-întors, am făcut aproximativ 19km, cu o diferență de nivel de peste 1600m. Am oprit activitatea la ultima oprire pe vârful Roșu, dar vă puteți face o idee despre cum arată traseul. Marcajele sunt bune, iar în weekend-uri vă puteți aștepta să gasiți destul de multă lume pe traseu. Nu prea există riscul de rătăcire decât în prima parte, după Cabana Diana, unde trebuie să rămâneți pe poteca marcată cu cruce albastră.