Drumeții de o zi în Apuseni

Idei de ture la munte cât pentru o vară întreagă

🌍 Munții Apuseni 11 min read

În ultimii ani am încercat să fugim la munte mai des, și am făcut, printre altele, multe drumeții de o zi în zona munților Apuseni. Împărtășim cu voi în acest articol o listă rezultată din experiențele noastre, listă ce poate fi utilă mai ales pentru cei care locuiesc în zona Clujului, dar și pentru cei din orașele și județele învecinate.

În funcție de dificultatea și durata traseului, împărțim lista în 3 subcategorii:

  • drumeții pentru toată familia: nu prezintă dificultăți majore și pot fi parcurse cu copii mici sau cu persoane mai în vârstă
  • drumeții pentru începători: trasee scurte sau mai puțin abrupte, perfecte pentru cei care nu au experiență anterioară pe munte
  • drumeții pentru cei experimentați: trasee mai dificile, dar abordabile într-o zi.

Indiferent de traseu, recomandăm să purtați întotdeauna un minim de echipament de munte. Încălțămintea să fie sport, cu talpa groasă, iar pentru drumețiile cu diferență de nivel mai mare și în zonele mai pietroase cei mai potriviți sunt bocancii de munte. De asemenea, vă recomandăm să purtați mai multe straturi de haine, în funcție de vreme: tricou, polar, wind stopper, geacă de puf. În plus, e nevoie de o pelerină sau foiță subțire care să poată fi folosită în caz de ploaie.

Chiar și vara e recomandat să aveți la voi cel puțin două straturi (fără să socotim pelerina). Pantalonii e indicat să fie lungi, pentru a vă proteja de insecte, căpușe, sau de zgârieturi atunci când traversați poteci înguste.

Pentru fiecare dintre traseele descrise în articol, o să menționăm și o estimare de timp. Aceasta se bazează atât pe experiența personală, cât și pe modul în care se măsoară de obicei traseele montane. Contează mai puțin distanța parcursă, și mai mult diferența de nivel cumulată sau, cu alte cuvinte, suma tuturor urcărilor de pe traseu. De exemplu, un traseu de 4-5 km poate dura puțin peste o oră dacă e într-o zonă relativ plată, sau poate dura 3-4 ore dacă necesită abordarea unei pante abrupte. Nu sunt de neglijat nici coborârile abrupte, care necesită o atenție sporită.

Traseele pot fi liniare, ceea ce înseamnă că vor trebui parcurse dus-întors, sau pot fi sub formă de circuit. Referitor la timpii estimați de noi, aceștia sunt pentru întreg traseul dus-întors sau circuit, fără pauze.

Marcajele turistice sunt: punct, bandă, cruce sau triunghi, de culoare roșie, galbenă sau albastră. Punctul este folosit de obicei pentru circuite, banda reprezintă traseele liniare importante în zonă, iar triunghiul sau crucea de obicei intersectează alte trasee din zonă.

De cele mai multe ori, traseele sunt bine marcate pe copaci si pe pietre, potecile sunt vizibile iar șansele de a vă rătăci sunt foarte mici. Totuși, vă recomandăm aplicația și site-ul munții-noștri pentru a vă orienta atunci când sunteți pe munte.

Pentru toată familia

Prima categorie se adresează tuturor. Efectuarea traseelor nu necesită o condiție fizică deosebită, fiind mai mult plimbări în natură decât drumeții montane. Totuși, unele dintre ele presupun și traversarea unor porțiuni mai dificile, cu pietre, trunchiuri de copaci căzute la pământ sau zone (scurte) mai abrupte.

Pădurea Făget - Izvor Bilașcu

pădure la mijloc de toamnă
Pădurea Făget merită vizitată în orice anotimp.
Lungime 5km
Diferență de nivel 50m
Timp 2h
Marcaj Bandă Albastră

Traseul începe de la drumul judetean 107R, la ieșirea din Cluj-Napoca spre satul Sălicea. De pe platoul Sălicea începe o potecă prin pădure, marcată din loc în loc cu săgeți spre Izvorul Bilașcu. Traseul este foarte frumos în toate anotimpurile, motiv pentru care noi am alergat mult pe acolo.

Dacă doriți să prelungiți plimbarea, e destul de ușor de ajuns de la izvor, prin pădure, în zona vârfului Peana. În total veți parcurge aproximativ 6.5km cu diferență de nivel de 172m. Vă puteți orienta după traseul pe care (obișnuiam 🙃 să) alergăm.

Cheile Turzii - Traversare

potecă îngustă săpată în stancă
Una din porțiunile înguste din chei.
Lungime 4km
Diferență de nivel 70m
Timp 1.5h
Marcaj Punct Roșu

Unul dintre cele mai cunoscute trasee de lângă Cluj este cel din Cheile Turzii. Trecerea prin chei este deosebit de frumoasă și nu necesită efort fizic considerabil, însă e nevoie de atenție sporită în câteva zone.

Traseul poate fi făcut în ambele sensuri: dinspre cabana Cheile Turzii (Turda), sau dinspre satul Petreștii de Jos. Noi preferăm să mergem cu mașina în Petrești, accesul spre chei fiind mai rapid pe acolo. Mașina se lasă într-o parcare improvizată pe câmp, la intrarea pe poteca marcată cu punct roșu.

În zona de mijloc, există câteva porțiuni mai înguste, unde, pentru a trece mai ușor, vă puteți ajuta de cabluri sau prize de metal fixate în peretele de stâncă. Există și porțiuni cu pietre alunecoase, care însă nu pun probleme dacă aveți încălțăminte aderentă și dacă sunteți atenți la fiecare pas.

În weekend, în special la mijlocul zilei, traseul se aglomerează destul de tare, iar durata de traversare crește semnificativ deoarece se așteaptă în coloană în zonele mai înguste.

Răchițele - Cascada Vălul Miresei

O cascadă frumoasă indiferent de anotimp.
Lungime 2km
Diferență de nivel 50m
Timp 1h
Marcaj Punct Roșu

Poate cea mai frumoasă cascadă din Apuseni, Vălul Miresei, se află la intrarea în Parcul Natural Apuseni, la aproximativ 5 km de satul Răchițele. Accesul se face cu mașina până la intrarea în parc, unde există mai multe locuri de parcare.

Traseul în sine este foarte ușor și nu necesită efort fizic considerabil. E important de menționat că în weekend, mai ales în perioada caldă a anului, zona se aglomerează incredibil de mult. Din acest motiv, vă recomandăm să evitați vizitarea cascadei, mai ales în mijlocul zilei, pentru a nu risca să rămaneti blocați cu mașina pe drumul de acces.

Buscat - Vârful Pietrele Mărunte

Punctul de belvedere din capătul traseului, de pe Pietrele Mărunte.
Lungime 2.5km
Diferență de nivel 150m
Timp 2.5h
Marcaj Bandă RoșiePunct Galben

Un alt traseu ușor se găsește în zona Băișoara. De data asta urcăm la altitudine mai mare până pe Vârful Pietrele Mărunte, la 1731m. Nu e însă nimic de speriat, deoarece intrarea pe traseu se face de la pârtia Buscat, situată la aproximativ 1600m. Traseul, deși foarte frumos în orice anotimp, necesită mai multă planificare în perioada iernii, când pârtia este deschisă și zona se aglomerează în weekend.

Traseul este marcat cu punct galben, dar și cu bandă roșie. Prima parte este comună cu drumul forestier care duce spre vârful Muntele Mare, ușor de recunoscut după cupola albă care aparține unei unități militare. După aproximativ o jumătate de oră, se ajunge la o intersecție cu un drum secundar spre stânga. Acela este traseul spre vârful Pietrele Marunte, de unde se deschide o panoramă superbă spre toată zona sudică a munților Apuseni.

Sălciua de Jos - Cascada Șipote de Sus

fire de apă curgând peste stancă
Cascadele de Travertin.
Lungime 4km
Diferență de nivel 200m
Timp 3h
Marcaj Cruce Roșie

În zona Sălciua sunt foarte multe trasee montane ce duc spre creasta munților Trascău. Unul dintre cele mai accesibile este traseul marcat cu Cruce Rosie care pornește din capătul satului spre Cascada de Travertin, numită și Cascada Șipote de Sus. Nu trebuie confundată cu o altă cascadă Șipote care se află la baza muntelui și este vizibilă de pe DN75 - drumul de acces în zonă.

Cascada Șipote de Sus este un veritabil "Bigăr de Apuseni", cu o multitudine de cursuri diferite de apă aflate în cădere printre pietre, plante și mușchi.

Un lucru ce face traseul și mai atractiv, mai ales pentru cei mici, este faptul că este amenajat ca o potecă tematică. Asta înseamnă că de-a lungul potecii Pietrele Vorbitoare, veți găsi din loc în loc panouri cu informații despre peisajul, flora și fauna specifice zonei.

Platou Sălciua - Cascada Vânătările Ponorului

Priveliște spre creasta Trascăului.
Lungime 1.5km
Diferență de nivel 100m
Timp 1h
Marcaj Bandă Albastră

Tot în zona Sălciua se poate vizita și Cascada Vânătările Ponorului. Traseul este mult mai scurt, dar semnificativ mai abrupt. Primul pas e să urcați (cu mașina) până ajungeți la un platou situat deasupra satului, unde deja vă veți bucura de o priveliște deosebită. Aici începe traseul, marcat cu bandă albastră, ce coboară spre o zonă împădurită și stâncoasă.

Cascada poate fi admirată de la un balcon de lemn care reprezintă și capătul traseului. Debitul nu este foarte mare, așa că recomandăm vizitarea ei primăvara sau în perioadele mai ploioase din an.

Pasul Vârtop - Groapa Ruginoasa

Groapa Ruginoasa.
Lungime 2km
Diferență de nivel 140m
Timp 1.5h
Marcaj Bandă Galbenă

În final, în zona Padiș - Munții Bihor găsim un alt traseu foarte lejer cu pornire din Pasul Vârtop, din localitatea cu același nume. Accesul se face dinspre Turda sau dinspre Beiuș pe DN75, drum care leagă județele Cluj, Alba și Bihor, prin inima munților Apuseni.

Banda galbenă ne duce prin pădure într-o urcare ușoară spre Groapa Ruginoasa: o zonă formată natural prin alunecări treptate de teren datorate unui sol argilos instabil. În funcție de condițiile meteo, întreaga zonă descoperită oferă culori deosebite amatorilor de fotografie.

Pentru începători

Următoarele trasee sunt ideale pentru cei care sunt la primele experiențe montane, dar au o condiție fizică suficient de bună pentru a face față unui efort susținut, timp de 3-4 ore.

Cheile Turzii - Circuit versant drept și întoarcerea prin chei

Priveliștea de deasupra cheilor.
Lungime 7-8km
Diferență de nivel 350m
Timp 3-4h
Marcaj Punct Roșu

Pe lângă traversarea cheilor, există și trasee care urcă pe cei doi versanți care formează spectaculoasa formă de relief. Traseele de pe versanți sunt similare ca dificultate, dar noi vă recomandăm să urcați pe cel drept (vestic), cu plecare din Petrești și cu întoarcerea prin chei. Versantul stâng (estic) este mai abrupt și mai scurt, însa cel drept vine cu o priveliște deosebită asupra cheilor, dintr-un punct numit La Dos 🙃.

Din parcarea improvizată la intrarea pe traseu puteți trece pe un pod de lemn peste râu, iar apoi urcați pe deal spre un stâlp cu marcaj care se află la marginea pădurii. O dată ce ajungeți la stâlp, intrați pe traseul marcat cu punct roșu. Urmează o urcare scurtă prin pădure, apoi poteca șerpuiește încet spre cea mai înaltă zonă a traseului, unde sunt câteva puncte de belvedere superbe. Coborârea se face prin pădure, până la intrarea pe traseul ce străbate cheile înapoi spre Petrești.

Recent am înregistrat întregul traseu, cu un "round-trip" până la mașină după 300 de metri, după telefon 🙃.

Rîmetea - Piatra Secuiului - Colții Trascăului

Satul Rîmetea văzut din șaua dintre vârfuri.
Lungime 7.2km
Diferență de nivel 580m
Timp 4h
Marcaj Cruce AlbastrăBandă Roșie

Traseul ce urcă pe Piatra Secuiului este, pe bună dreptate, unul dintre cele mai spectaculoase și populare din Munții Trascău. Acesta începe chiar din centrul satului și este marcat cu cruce albastră. Drumul se schimbă curând în potecă, după care începe urcarea propriu-zisă. Sunt câteva porțiuni destul de abrupte, dar priveliștea de sus merită efortul.

După ce ajungeți în șaua dintre cele două vârfuri, faceți dreapta pentru a urca pe Piatra Secuiului. La întoarcere, puteți continua pe creastă pe banda roșie, până pe Colții Trascăului, după care coborâți prin pădure, tot pe bandă roșie.

Traseul de coborâre devine foarte alunecos în perioadele ploioase.

Cheile Vălișoarei - Circuit versant drept

Cheile Vălișoarei pe final de primăvară.
Lungime 4.2km
Diferență de nivel 510m
Timp 3h
Marcaj Punct Roșu

Cheile Vălișoarei au fost o descoperire minunată pentru noi, la care ne-am întors cu drag de câte ori am putut. În Vălișoara se ajunge pe drumul județean 107M, care face legătura dintre Buru și Aiud și trece și prin satul Rîmetea. Spre deosebire de Cheile Turzii, aici șoseaua trece direct prin chei. Versantul drept (vestic) oferă priveliști spectaculoase, și a fost (re)marcat recent cu punct roșu.

Fiind circuit, traseul poate fi urmat în ambele sensuri. Vă recomandăm varianta marcată pe munții noștri, în sens invers acelor de ceasornic. În acest fel, porțiunea cea mai abruptă este în urcare, fiind mai puțin solicitantă pentru genunchi față de varianta de coborâre.

Traseul începe de la șosea cu o urcare destul de abruptă la baza peretelui de stâncă, urmată de o altă urcare, prin pădure. Veți ajunge apoi la primul loc de belvedere, în punctul cel mai înalt al traseului. Apoi poteca șerpuiește prin pădure spre o altă zonă de belvedere situată la ieșirea din chei.

Pentru o tură mai scurtă, de 45min dus-întors, puteți merge doar la al doilea punct de belvedere. Urcarea începe de la Castelul Templul Cavalerilor, situat în mijlocul cheilor.

Cascada Vălul Miresei - Vârful Lespezi

Vârful Lespezi văzut din zona Cascadei Vălul Miresei.
Lungime 6.2km
Diferență de nivel 250m
Timp 2h
Marcaj Punct RoșuCruce Roșie

Dacă ajungeți în zona Răchițele / Vălul Miresei și căutați un traseu scurt dar cu priveliști deosebite, Vârful Lespezi este destinația perfectă. El se înalță deasupra cascadei ca un perete vertical ce pare amețitor de înalt la prima vedere. Totuși, traseul este destul de lin, cu o singură pantă mai abruptă aproape de vârf.

Urmați drumul forestier marcat cu punct roșu care urcă prin stânga cascadei. Imediat după refugiul salvamont, aflat pe partea stângă, părăsiți drumul forestier și intrați pe o potecă prin pădure. După aproximativ 20 de minute ajungeți la o intersecție, unde o luați la dreapta pe cruce roșie spre vârful Lespezi.

Buscat - Muntele Mare

Baza militară din vârf.
Lungime 14km
Diferență de nivel 270m
Timp 4h
Marcaj Bandă Roșie

Muntele Mare (1826m) este al treilea vârf ca înălțime din Carpații Occidentali. Traseul spre vârf este însă surprinzător de accesibil. De la pârtia Buscat se urmărește banda roșie, care urcă încet spre baza militară aflată pe vârf. Vârful este mai degrabă un platou imens, fără un loc reprezentativ care poate fi numit vârf (cu excepția unei movile din interiorul bazei militare 😆). Recomandăm traseul acesta și în condiții de iarnă, când vizibilitatea este mai bună, pentru a admira inclusiv crestele Carpaților Meridionali.

Pentru cei mai experimentați

Ultima categorie de trasee este potrivită pentru cei care au la activ câteva drumeții în zone muntoase. Nu sunt trasee grele, însă, comparativ cu traseele de la categoria anterioară, necesită un efort mai mare și o pregătire și planificare mai bună. Răsplata este însă și ea pe măsură!

Rîmetea - Vârful Ardășcheia

Privind de pe Ardășcheia spre Piatra Secuiului și Colțești.
Lungime 8-9km
Diferență de nivel 620m
Timp 4h
Marcaj Bandă Roșie

Tot din satul Rîmetea, dar în partea opusă Pietrei Secuiului, începe o urcare foarte frumoasă spre vârful Ardășcheia. Acesta este puțin mai înalt decât Piatra Secuiului, dar panta nu este atât de abruptă. Traseul urmărește banda roșie și urcă pe marginea unei păduri de amestec de foioase și conifere. După aproximativ 2.5km, poteca se abate de la marcaj, și urmează o urcare mai abruptă până pe vârf.

Această ultima porțiune este nemarcată turistic, însa poteca este destul de vizibilă. Pentru a o găsi mai ușor, urmați GPX-ul nostru, înregistrat cu ocazia primei zăpezi din 2020 🙃.

Circuit Scărița Belioara

Unul din versanții impresionanți care formează Scărița Belioara.
Lungime 8.5km
Diferență de nivel 630m
Timp 5-6h
Marcaj Punct Roșu

Traseul de la Scărița Belioara este unul dintre favoritele noastre. Accesul se face de pe DN75 dinspre Turda, spre satul Poșaga de Sus. În capătul satului, va trebui să lăsați mașina fie în mini-parcarea de acolo, fie pe marginea drumului. Intrarea pe traseu se face spre stânga, printr-o poartă de lemn. Urmează mai multe urcări destul de abrupte prin pădure, însă fără mari dificultăți tehnice.

După ieșirea din pădure, traseul intersectează un drum forestier ce vine din Stațiunea Muntele Băișorii. Continuă apoi spre cea mai frumoasă zonă: porțiunea de creastă a Scăriței. Ultima parte este coborârea până în sat, pe la baza peșterii Coșul Boului. Descrierea traseului, în engleză, o gasiți si aici.

Cabana Vlădeasa - Vârful Vlădeasa

Vârful Vlădeasa pe final de toamnă.
Lungime 14-15km
Diferență de nivel 600m
Timp 5h
Marcaj Punct Roșu

Un alt traseu popular începe de la Cabana Vlădeasa și urcă până pe vârful cu același nume. Altitudinea lui este de 1836m, fiind al doilea ca înălțime din Apuseni. Deloc surprinzător pentru această zonă, vârful este de fapt un platou, ușor de recunoscut după cabana meteo care se află acolo. După traversarea platoului, traseul coboară prin pădure până la Pietrele Albe. De acolo, un drum forestier - lung dar fără urcări sau coborâri abrupte - duce înapoi spre cabană.

De la Cluj până la cabană se ajunge pe E60 spre Huedin, apoi pe drumul județean ce leagă satele Sâncrai, Secuieu și Rogojelu. Din Rogojelu începe un drum neasfaltat destul de îngust, până la Cabana Vlădeasa. Versiunea de mai sus a traseului presupune că reușiți să urcați cu mașina până acolo. Nu este imposibil - noi am urcat în trecut cu un Ford Focus, dar trebuie atenție la urcare. Mașinile se pot lăsa și pe marginea drumului după ieșirea din pădure, înainte de a ajunge la cabană. Drumul poate fi urcat și pe jos, însă se adaugă aproximativ 450m diferență de nivel și 7km dus-întors.

Circuit Pietrele Albe

Pietrele Albe cu vârful Vlădeasa în spate.
Lungime 12-13km
Diferență de nivel 600m
Timp 6-7h
Marcaj Punct AlbastruPunct Galben

Tot în zona Răchițele - Vlădeasa puteți opta pentru Circuitul Pietrelor Albe. Acesta este un traseu destul de solicitant care urcă din Valea Seacă și trece peste creasta Pietrelor Albe oferind priveliști spectaculoase de la mare înălțime.

Circuitul este marcat cu punct galben și durează 4-5 ore. La asta se adaugă 1 oră (2 dus-întors) necesară pentru a ajunge de la Cascada Vălul Miresei până la intrarea pe traseu. Pe această porțiune urmați marcajul cu punct albastru. Circuitul poate fi făcut si pornind de la Cabana Vlădeasa, menționată anterior.

Arieșeni - Vârful Cucurbăta Mare

Acoperișul Apusenilor, vârful Cucurbăta Mare.
Lungime 15km
Diferență de nivel 1000m
Timp 7-8h
Marcaj Bandă Albastră

Cucurbăta Mare sau Bihorul Mare este cel mai înalt punct al munților Apuseni. Există mai multe trasee care ajung pe vârf. Noi am ales unul dintre cele mai scurte, care pornește din zona cabanelor din Arieșeni. De altfel, se poate ajunge și cu mașina pe vârf, pe același drum forestier neasfaltat pe care se află și prima bucată a traseului marcat cu banda albastră.

Noi am lăsat mașina destul de jos, în zona de cabane, și am preferat să urcăm 3-4km în plus, panta fiind ușoară. Traseul devine mai abrupt o dată cu părăsirea drumului forestier și urcă constant până pe creastă.

Padiș - Circuitul Galbenei

Trecerea prin cheile Galbenei.
Lungime 17.5km
Diferență de nivel 1300m
Timp 9-10h
Marcaj Punct Galben

Chiar dacă am fost în Padiș ultima oară în 2016, acest traseu merită menționat. Este un tur de forța al zonei, trecând pe la Cetățile Ponorului, Ghețarul Focul Viu, Izbucul și Cheile Galbenei. Traseul poate fi făcut și din zona de camping Glăvoi și este puțin mai scurt. Din punctul de vedere al echipamentului, pentru traversarea Cheilor Galbenei sunt utile sandalele de apă, dar se poate face trecerea și pe lanțuri, fără prea mult efort.

Published on 5/14/2021


← Home Share this story on Twitter or Facebook

You might also enjoy